Orașul Kazani este capitala republicii Tatarstan, republică din componența Federației Ruse. În această regiune a Rusiei se întâlnesc foarte mulți musulmani și chiar unii numesc orașul Kazani “capitala islamului din Rusia”. În acest oraș se găsește moscheia Kal Sheriff, una din moscheiele cu cele mai înalte turnuri și de o arhitectură deosebită.
Paradoxal, dar chiar lângă această moscheie, și chiar, se poate de zis, în aceiași curte, se află cel mai mare sobor Ortodox din Tatarstan. Aici localnicii spun că creștinismul și islamul se înțeleg foarte bine. Dar, după cum știm cu toții, creștinii sunt considerați de către musulmani “cei mai mari vrăjmași, necredicioși” și aceasta se observă în majoritatea țărilor din lume, unde musulmanii țin controlul religios.






Trăim vremuri în care alegerile noastre sunt foarte mult influiențate de stereotipuri, modă, ideologii, și de ispite. Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Lui pentru ca să învățăm să deosebim binele de rău, să învățăm să facem alegeri, de care să nu regretăm apoi.
Evanghelia după Ioan – Pas cu Pas – este cursul care va ajuta pe orice copil să înțeleagă și să creadă că “Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” și crezând să aibă viață veșnică în Numele Lui. Prin activitățile interesante care sunt cuprinse în curs, copii vor învăța deasemenea doctrinele de baza ale creștinismului și vor fi echipați ca să mărturisească și la alți copii despre Calea Mântuirii.
